Afaceri pe timp de criza – producerea custilor pentru caini

Afaceri pe timp de criza: Confectionarea custilor pentru caini

Confectionarea custilor pentru caini – o afacere pe timp de criza

Produsele şi serviciile adresate animalelor de companie sunt o adevărată industrie profitabilă. În acest domeniu se pot iniţia nenumărate afaceri pe timp de criza, de la coafor şi hotel pentru animale până la pet-shop-uri şi vânzari de animale de companie.

În acest articol o să-mi îndrept atenţia asupra unei activităţi puţin exploatate în România şi anume producerea cuştilor pentru câini.

În Statele Unite ale Americii, aceste produse au devenit foarte sofisticate şi accesorizate. Un exemplu elocvent de accesorii ar fi tipurile de saltele (pătuţuri) care se produc în diverse forme: încălzite, ortopedice etc.

La noi, raportându-ne la nişa confecţionării adăposturilor din lemn, există foarte puţini producători care să satisfacă cerinţele pieţei iar în acelaşi timp, importul cuştilor pentru câini are ca impact final asupra cumpărătorului un preţ mare şi o calitate îndoielnică.

 

Planul unei activităţi de producere a cuştilor pentru câini

Pentru a iniţia această activitate din perspectiva unei afaceri pe timp de criza vei avea nevoie de un mic atelier, câţiva furnizori de materie primă şi câteva puncte de vânzare.

Din perspectiva investiţiei, aceasta este mică, de până la 1.000 de euro şi depinde de costul alocat pentru publicitate şi pentru conceperea unui website de prezentare sau un magazin online.

Ca şi materie primă, vei avea nevoie în primul rând de lambriuri de lemn, cuie sau holşuruburi pentru asamblare, materiale pentru izolarea termică (polistiren sau OSB), materiale anti-umezeală pentru confecţionarea acoperişului (şindrilă bituminoasă) şi a părţii inferioare.

Câteva sfaturi de la un medic veterinar sau un profesionist în domeniu pentru a determina condiţiile de siguranţă necesare construcţiei cuştilor îţi vor fi de mare ajutor.

Apoi, va trebui să creezi 2-3 modele de cuşti pe care le vei promova. Te poţi gândi la un model foarte ieftin, unul mediu şi unul premium care să aibă diverse îmbunătăţiri.

În vederea stabilirii profitului, trebuie să calculezi valoarea necesarului de materiale pentru o cuşcă, costul de producţie şi valoarea adaosului comercial. Pe piaţă, o astfel de cuşcă se vinde începând de la 200-250 de lei iar preţul creşte în funcţie de dimensiuni şi dotări precum izolaţia termică sau personalizarea plăcuţelor cu numele căţelului.

Promovarea acestei afaceri pe timp de criza

Cea mai simplă metodă de promovare este construcţia câtorva mostre care vor fi expuse în cadrul evenimentelor de profil.

Deasemenea, poţi dona câteva cuşti adăposturilor de animale care te pot ajuta cu referinţe. Cei care vor “înfia” un câine, vor fi nevoiţi să le achiziţioneze şi o cuşcă.

Poţi creea parteneriate cu organizaţiile pentru protecţia animalelor care te pot recomanda către iubitorii de animale de casă.

Pet-shop-urile, cabinetele veterinare, farmaciile veterinare sunt locaţii importante în care prezenţa unor flyere care să descrie afacerea ta pe timp de criza este esenţială.

Nu trebuie să te limitezi doar la cuştile pentru câini. În măsura în care există cerere, poţi confecţiona diverse adăposturi pentru păsări, pisici, iepuri şi aşa mai departe.

Poţi creea un serviciu de întreţinere pentru cuştile vândute în care să incluzi reparaţia şi curăţarea acestora contra cost.

Concluzii

Pentru cei pasionaţi de animalele de companie, un atelier de producere a cuştilor pentru animale poate fi o activitate din categoria unor afaceri pe timp de criza. Oferind posibilităţi de extindere spre alte nişe din domeniu, această afacere de criza este una simplă şi cu potenţial ridicat.

Mult succes!

 

Sursa foto: © gl0ck – Fotolia.com