Blogging-ul – intre pasiune si afacere

Blogging

Una dintre cele mai simple afaceri online este blogging-ul. Indiferent dacă vrei să-ţi expui părerea, vrei să vinzi un produs propriu sau vrei să-ţi faci cunoscute produsele firmei tale, blogging-ul este modalitatea cea mai ieftină prin care poţi face aceste lucruri.

Blogurile se împart în 2 categorii – bloguri generaliste, care abordează diverse teme şi bloguri de nişă – care se adresează strict unei anumite teme şi oferă informaţii de calitate persoanelor interesate de acel domeniu.

 

Cum să-ţi faci un blog?

 

Cea mai simpla variantă de a crea un blog este să alegi una dintre platformele gratuite WordPress sau Blogspot. Eu personal sunt mult mai încântat de WordPress, care oferă mult mai multe beneficii spre deosebire de Blogspot. Voi prezenta avantajele şi dezavantajele acestor platforme online cu altă ocazie.

Ulterior, ai nevoie de conţinut (articole). Articolele trebuie să fie originale şi să ofere o soluţie unei anumite probleme sau să dezbată o temă de interes în cazul blogurilor de nişă.

 

Trafic

 

Orice site şi bineînţeles un blog, are nevoie de trafic. Daca nu există trafic,nu există blogul. Hai să vedem de unde poţi să atragi mai mult trafic:

1.Optimizare SEO (Search Engine Optimization) pentru motoarele de căutare. Există mai multe motoare de căutare (Bing, Yahoo, Ask) dar cel mai folosit la nivel mondial este Google. Motorul de cautare este de fapt un program care caută informaţii prin toate paginile de internet indexate şi oferă utilizatorului cele mai bune rezultate sub formă de SERP (Search Engine Results Pages). Pentru a ajunge în primele poziţii în SERP, este necesară această optimizare.

 

2. Link-uri pe site-uri care dezbat teme similare. Schimbul de link-uri sau preluarea conţinutului propriu cu link de către alte site-uri este o altă modalitate de a câştiga trafic şi optimizare SEO. Astfel, dacă blog-ul tău are un conţinut de calitate, acesta va putea fi preluat de alte site-uri cu notorietate şi îţi va oferi mai mult trafic.

 

3.Link-uri pe forumuri de nişă. Prin intermediul forum-urilor îţi poţi face cunoscute produsele sau serviciile.

 

4. E-mail marketing. Programele de e-mail marketing sunt foarte folositoare în atragerea şi retenţia traficului. Printr-o simplă înregistrare cu adresa de e-mail, cititorul va fi la curent cu toate articolele, produsele serviciile sau promoţiile noi. Un astfel de soft, pe care îl folosesc şi eu,  este Aweber.

 

5. Reclame plătite. Reclamele plătite pot fi foarte costisitoare şi nu întotdeauna eficiente, dar sunt un punct de plecare în atragerea traficului.

 

Monetizare

 

Există mai multe modalităţi prin care poţi face bani cu blog-ul tău:

 

1.Produs propriu – acesta poate fi informaţional, sub forma de e-book;

 

2.Programe de afiliere precum 2 Parale sau Piata Digitala care se adresează strict pieţei din România (mai poţi citi aici şi aici 2 articole despre marketingul afiliat).

 

 3.Reclame PPC (Pay Per Click) care se afişează pe site-ul tău. Cel mai popular program de acest tip este Google Adsense;

 4. Reclame negociate cu diversi parteneri.

 

Avantaje

 

–          Oricine poate lansa un blog pe o anumită temă, fără să aibă pregătire de specialitate;

–          Un blog poate genera venituri substanţiale dacă se urmează o strategie bine pusă la punct;

–          Investiţia este la început 0 (zero). Depinde de fiecare unde vrea să ajungă cu blog-ul lui;

–          Activitatea se desfăşoară în faţa calculatorului prin intermediul unei conexiuni la internet, deci te poţi afla oriunde.

 

Dezavantaje

–          Aşa cum am spus, fără trafic blog-ul nu îţi va aduce nici un fel de venit;

–          Este nevoie să fii foarte bine pregătit pentru domeniul care va fi tema blog-ului, pentru a putea oferi informaţii de calitate şi căutate de utilizatori.

 

Indiferent dacă vrei să-ţi exteriorizezi pasiunea sau pur şi simplu vrei să începi o mică afacere fără investiţie în mediul online, blogging-ul este cea mai bună alegere.

 

În final, te rog să răspunzi printr-un simplu click la întrebarea de mai jos:

 

Esti interesat(a) de mai multe informatii in domeniul blogging-ului?

View Results

Loading ... Loading ...