Cele mai bune afaceri in domeniul serviciilor imobiliare

Afaceri bune in domeniul serviciilor imobiliare

Afaceri bune in domeniul serviciilor imobiliare

Afacerile imobiliare sunt în scădere în primul rând datorită condiţiilor de creditare care îndepărtează de sistemul bancar tinerii care sunt în căutarea unei locuinţe cât şi familiile care au un venit mediu dar din păcate nu reuşesc să întrunească punctajul necesar pentru a obţine un credit imobiliar.

Cu toate acestea, afacerile bune în acest domeniu se pot îndrepta spre mai multe nişe care din punctul meu de vedere nu sunt acoperite suficient, din domeniul închirierilor şi pot deveni idei de afaceri pe timp de criza, astfel:

  • Inchirierea spaţiilor comerciale;
  • Inchirierea apartamentelor.

De ce consider această idee ca fiind una dintre afacerile bune care se pot dezvolta pe piaţa din România? Pentru simplul fapt că nevoia de a avea un acoperiş deasupra capului, dacă nu are posibilitatea de a fi satisfăcută cu ajutorul unui credit bancar va fi satisfăcută prin închirierea unui imobil.

Totodată, inchirierea spaţiilor comerciale va fi tot timpul o sursă de profit datorită activităţilor în dezvoltare care la un moment dat vor fi nevoite să se extindă sau afacerilor noi care au nevoie de un spaţiu dar proprietarii lor nu deţin resursele materiale necesare pentru a-l cumpăra.


Planul unei afaceri de inchirieri apartamente

Există mai multe categorii de potenţiali clienţi cărora ne putem adresa cu această afacere:

  • Studenţii şi elevii. În speţă, business-ul va avea succes în oraşele mari, universitare, unde oferta de locuri de cazare ale căminelor studenţeşti este mult sub cererea generată de tineri. Cu siguranţă, aceştia vor căuta un apartament de locuit care să le asigure un confort minim.
  • Companiile. Societăţile multinaţionale, băncile sau diverse activităţi în expansiune pot deveni potenţialii clienţi ai acestei afaceri. Într-o perioada de criza în care obiectivul privind reducerea cheltuielilor este esenţial, majoritatea persoanelor juridice care deţin sau vor deţine un spaţiu închiriat vor dori să reducă costurile cu chiria şi utilităţile aferente acestui serviciu.

Planul acestei afaceri constă în primul rând din realizarea unui website care să se încadreze în profilul portalurilor de închirieri şi care să acopere o anumită zonă geografică.

Ulterior, afacerea are nevoie de promovare în presa locală, alte portaluri de inchirieri apartamente sau anunturi imobiliare sau prin internet marketing.

Venitul afacerii constă în plata unei sume de bani pentru care utilizatorul va primi anumite drepturi, începând de la postarea anunţului până la diverse beneficii care se pot oferi clientului care are un spaţiu şi vrea să-l inchirieze. Unul dintre beneficii poate fi oportunitatea de a apărea pe prima pagină a site-ului ca şi link sponsorizat. Suma de bani trebuie să fie modică, adică de câţiva euro şi să poată fi achitată rapid, de preferat prin SMS.

Avantajele si dezavantajele unei afaceri bune de inchirieri apartamente

Avantajele unei astfel de afaceri sunt:

  • Investiţie de până la 1.000 de euro, aceasta variază în funcţie de bugetul alocat pentru promovare;
  • Este o afacere care se poate derula de acasa deci cu costuri minime;
  • Este o afacere de familie datorită faptului că poţi delega din sarcini membrilor familiei;
  • Se poate administra part-time;
  • Nu necesită pregătire de specialitate sau experienţă în domeniul imobiliar.

Printre dezavantajele acestei idei de afaceri pot enumera:

  • Concurenţa relativ mare pe o anumită zonă geografică deci va trebui să faci o analiză detaliată a pieţei înainte de start-up;
  • În funcţie de dorinţele financiare ale fiecărui antreprenor, afacerea poate fi privită din mai multe perspective, dar poate asigura un venit suplimentar constant, pasiv şi chiar un trai decent.
  • Necesită cunoştinţe IT şi de programare avansate dar în lipsa acestora poţi căuta un partener sau poţi plăti pentru realizarea site-ului, sarcina ta fiind doar aceea de a-l administra.

Concluzii

Încadrată în categoria celor mai bune afaceri, o activitate pe o nişă specifică din domeniul imobiliar este foarte uşor de pus în practică iar în acelaşi timp este o afacere de viitor. Agentiile imobiliare se dezvoltă prin intermediul inchirierilor de apartamente iar piaţa poate fi abordată în continuare.

 

Succes!
Nu uita – fiecărui cititor care se abonează îi voi oferi cadou materialul “5 Afaceri care îţi pot schimba viaţa” aşa că nu mai sta pe gânduri! Confirmă adresa ta de e-mail şi fii la curent cu cele mai bune  afaceri!

S-ar putea să-ţi placă şi:

Cum sa desfăşori o afacere de organizare de evenimente

Cum să realizezi un magazin online

De ce Enciclopedia Afacerilor?